marți, 22 martie 2011

Pescuitul Scobarului

In martie se poate merge deja la pescuit de scobar. Daca apa este limpede si nu prea adanca, de pe malul inalt al raului li se vad flancurile sclipitoare in timp ce pasc algele de pe pietre. Mai tarziu, spre sfarsitul lunii aprilie, stand pe malul raului pe timp de noapte, se aude clipocitul apei produs de scobarul care, aventurandu-se in locurile mai putin adanci ale raului, in vaduri, "se scalda" printre pietre sau cum se mai spune "fierbe apa". Aceasta activitate este semnul ca scobarii se pregatesc condusi de instinctul perpetuarii speciei de reproducere.
Pescuirea scobarului este admisa in afara de perioada in care se reproduce in tot cursul anului si trebuie sa mentionam ca se prinde regulat si in timpul iernii, in vederea pescuitului se utilizeaza undite de 2,70-2,90 m, uneori chiar mai lungi, in special atunci cand pescarul doreste sa stea la mal. De mare folos sunt cizmele lungi de cauciuc, cu care se poate intra in rau cat mai aproape de locurile preferate ale acestui peste. Scobarul se pescuieste cu maximum de randament vara si toamna, mai ales daca locul respectiv a fost presarat in prealabil cu rame sau viermi.
Se utilizeaza nailon de 0,20, cel mult de 0,25, pentru ca muscatura scobarului nu este prea energica si nici talia nu necesita un fir cu rezistenta mai mare. Carligul potrivit este de 11-12, cu coada putin mai lunga si cu capatul superior plat sau terminat in inel. Nu se foloseste in nici un caz carlig mai mare de numarul 9. Ca momeli se intrebuinteaza o gama foarte larga din cele naturale: rama rosie, viermii de faina, viermusii de carne, diferite muste, larve de insecte, precum si bucati de branza, sange coagulat, mazare verde sau boabe fierte de grau ori de porumb.
Pentru a pescui de pe mal (la 5-8 m de locul unde stau scobarii) se utilizeaza pluta de grosimea unui creion, iar adancimea se regleaza astfel incat carligul prevazut cu momeala sa fie dus de curenti in imediata apropiere a albiei; alica cea mai de jos nu se fixeaza la mai putin de 15-20 cm de carlig. De asemenea, este necesar ca firul sa fie reglat de asa maniera incat pluta sa permita miscarea carligului cu 1-2 cm deasupra albiei, iar plumbul sau alicele folosite ca greutate sa nu mature pietrele; in caz contrar se pierde mult din sensibilitate, cu riscul ca pescarul sa nu observe cand pestele a muscat. Carligul prevazut cu nada se lasa sa pluteasca la distanta mare, urmarind ca nailonul sa fie totdeauna intins intre pluta si capatul unditei. Daca grupul de scobari se afla la distante mai mari de mal, se poate utiliza metoda "maturarii". Pentru aplicarea acestei metode, undita trebuie sa fie mai solida, firul mai gros si plumbul mai greu decat in cazul precedent. Carligul prevazut cu momeala este lasat sa fie dus de rau, pescarul tinand nailonul cu mana pentru a simti mai bine muscatura scobarului. De indata ce pestele a inghitit carligul (uneori nu-l inghite imediat, ci "îl gusta" la inceput), nu i se mai da drumul. Se asteapta cateva secunde si se agata carligul cu o miscare hotarata, dar nu prea puternica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu